Dar, despre altceva voiam să vorbesc. Am asistat de curând, în “loja publicului”, la o şedinţă obişnuită a Senatului, în care se adopta o lege importantă pentru un ONG cu care lucrez. A fost o experienţă total nouă pentru mine. În primul rând, faptul că senatorii se scurg în sală unul câte unul după ce şedinţa a început, astfel încât şedinţa începe cu 8 persoane şi se termină cu 100…în al doilea rând, faptul că îşi deschid laptopurile pe masă şi lucrează la de-ale lor în timp ce colegii care lansează propuneri de lege încearcă să le trezească interesul şi vorbesc singuri de la tribună. Apoi, că se ridică, circulă prin sală şi se întreţin în timp ce la tribună se vorbeşte…  Singurul moment în care devin atenţi, pe tot parcursul dezbaterii unei legi, este cel final, în care iau şi ei cuvântul (aici atenţia pe care şi-o acordă unii altora pare 100% o reacţie informală, de genul ia să vedem ce mai spune colegul din banca a treia)  şi se votează. În fine, că sunt prezenţi în momentul apelului şi după aceea circulă pe holuri astfel încât la vot ies cu 25% mai puţini. La fel ca la şcoală: a făcut profu’ prezenţa, să o ştergem.

Şi, tot ca la o şcoală, legile se adoptă sau nu se adoptă după o regulă simplă: cine şi-a făcut temele pentru acasă sau nu…cine a pregătit discursul, cine are aviz favorabil de la comisie sau nu, pe cine vizează legea, cine o propune şi cât de popular este, ce mai spun şi colegii de clasă…asta-i! Cine ia zece până la urmă, ţine de jocul întâmplării…

Mai este ceva, un fenomen de viaţă organizaţională pe care l-am observat inclusiv la liderii tineri din Ro: aproape nimeni nu rezistă la proba puterii (tinerii mai puţin decât cei maturi). Românii au simţul adulării şi o frică pronunţată de putere (pentru că încă se simt foarte departe de ea…). Imediat cum se întâmplă o schimbare de acest gen, se schimbă radical raporturile de forţe din interior şi comportamentul faţă de lider. Iar liderii, dacă au un ego dezvoltat (şi majoritatea îl au…) nu rezistă şi permit, la umbra consolidării poziţiei lor, să se facă jocuri de interese de pe urma cărora profită. Am văzut acest fenomen şi în organizaţiile cu pretenţii de occidentalizare – tot forme fără fond, din acest punct de vedere. Cultură de tip Putere mascată în cultură de tip Sarcină…

(Ştiu că am promis că nu mai deschid televizorul, dar din când în când mai nimereşte cineva din casă pe o dezbatere şi aud din greşeală.)

Aseară, ce temă era pe tapet la Antena 3 şi Realitatea? Atacul psi împotriva lui Geoană. Mă lasă mască stilul televiziunilor de a redefini evenimentele la mai mult de o lună de la producerea lor. Aşadar, ele spun că Geoană a pierdut în dezbaterea finală pentru că l-a atacat cineva energetic. Ha, ha, ha, ha…Nu că războiul psihotronic (forma serioasă, cu instrumente cu ultrasunete etc.) despre care vorbea colonelul din emisiune, nu ar fi posibil. Cred că este posibil şi se şi practică în unele cazuri de către serviciile secrete. Însă tot restul erau poveşti. Au scos de undeva, din sacul  lui Moş Crăciun,  că Ignatenko este prieten cu Băsescu şi sugerau că “l-a operat” energetic pe Geoană. Iarăşi, nu că nu ar fi posibil, dar…cum se poate dovedi, atacul ăsta? Se simţea rău Geoană, nu vorbea bine în dezbaterea finală? A transmis mesaje care îl ajutau pe adversar? L-a apucat ameţeala şi i-a venit să leşine? A cerut o pauză pentru că simţea că îl strînge cineva de gât? S-a auzit de vreo boală gravă de care ar fi suferit în continuarea dezbaterii? Astea sunt simptomele atacului energetic (dar este mult de discutat aici). Iar ignoranţa comentatorilor (rol principal sau secundar), total neobişnuiţi în mânuirea vocabularului din acest domeniu, este absolut delicioasă. În special moderatorii, care se vede că n-au călcat în biserică decât pe la vreo cununie sau botez, şi vorbesc despre “protecţia divină” cum ar vorbi despre o specie de animale absolut necunoscută…

Îi cred cu o singură condiţie: să îl aducă în studio pe ăla care l-a sugestionat hipnotic pe Geoană să se ducă la Vântu acasă în miercurea fatidică )))

Nu promit, dar o să mai deschid televizorul că e prea fain spectacolul ăsta al televiziunilor în picaj liber…

Drăgoteasca insistă să întrebe ce face EBA pe la Bruxelles. Corina Creţu evită să răspundă, pentru că nu ar avea nimic bun de spus…chiar aşa, ce să facă EBA la Bruxelles? Dacă nu poate vorbi corect în româneşte, în altă limbă ce să mai spunem…şi probabil în afară de cluburi şi de vreun macho man, nu o interesează nimic?!

Urmăresc cu greu emisiunea marcată de tupeul tânărului catindat, de mahalagismul telefonic naiv al lui taică-său, de comentariile de calitate joasă ale lui Ciuvică, şi de agresivitatea moderatoarei. Extraordinar…cât timp pierdem ca să ne întrebăm cum a ajuns un puşti habarnamist să candideze?!

Mă întreb dacă nu ar fi cazul să închid televizorul ăsta pentru următorii patru-cinci ani…sau măcar până când aud de vreo revoluţie Până atunci, este timp pierdut…

Ce aş fi făcut eu: aş fi terminat Facultatea de Electrotehnică (nici bine nici rău, pe la mijloc). Aş fi prins o repartiţie mediocră la minele din Livezeni, Petroşani. Pentru că nu m-aş fi însurat aşa de devreme, aş fi primit o cameră într-un cămin de mineri. Scandaluri şi beţii la vecini, la care aş fi asistat scârbit, şi frica persistentă de a intra în mină, cu claustrofobia care era de-abia la început pe atunci. (Aşa ajungeau oamenii pe vremea aceea, forţaţi să facă ce nu li se potriveşte şi să trăiască exact ce nu puteau să suporte.) După vreo doi ani, părinţii mei, fără pile şi relaţii dar disperaţi, ar fi reuşit să mă mute de la mine la sondele de petrol dinspre Motru. Aş fi făcut zilnic naveta, timp de mulţi ani, vara pe căldură chinuitoare, în nişte curse prăfuite, şi iarna, când ne-ar fi îngheţat mânuşile pe teren şi întrebându-ne cum rezistă ăia care muncesc acolo tot timpul (noi inginerii am mai fi ajuns din când în când şi la “cartierul general”, la birouri).  După-mesele în care nu aş fi stat la cozi m-aş fi uitat la televizor pe sârbi şi pe bulgari,  jinduind la comunismul lor cu faţă umană. Mi-aş fi făcut un grup mic de prieteni, fete şi băieţi, din Sighişoara şi Braşov şi am fi luat trenuri reci către munte în cele câteva sâmbete libere pe an. Am fi prins bilete prin sindicat pe litoral, la Venus, şi pentru un vestit concediu în Bulgaria. Ca să fac ceva interesant (că prea ar fi fost monoton fără muzică şi filme), aş fi înfiinţat cu cel mai bun prieten din oraş un post de radio studenţesc şi ne-am fi distrat în circuit închis. Ajuns pe la 30 de ani, m-aş fi plictisit şi, pentru că povestea de dragoste cu prietena mea ar fi sfârşit prost, aş fi acceptat o căsătorie aranjată. După căsătorie, tata socru, PCR-ist cu pile pe la primărie, mi -ar fi găsit un post avantajos la un institut de proiectare. Odată cu asta ne-ar fi făcut cadou şi un apartament luat tot pe pile de la primărie. La scurtă vreme după, ne-am fi luat o Dacie 1300 la mâna a doua. Şi aşa, pricopsit cu de toate, dar cu o nevastă care m-ar fi chinuit ani de zile, aş fi trăit visând ani de zile la Australia şi la Canada, gândindu-mă că undeva în lume există şi oameni care trăiesc cu adevărat.

După ce televizorul a amuţit, am deschis ziarele şi Internetul, sperând să nu mai văd neisprăviţi. Nu am reuşit. Ziarele sunt pline de guvernul Boc 4, o minune de adunătură întoarsă de pe drumuri de bejenie…ah, ce vremuri palpitante! Ceata de la PSD, însetată, înfometată şi fără nutreţ pentru cai, a pierdut prin văile iernii câţiva cetaşi mai şmecheri care zis-au că de-acum preferă să vâneze singuri. Aşa că, ceata subţire care îl urma neconvinsă pe Cioc Boc se trezi dintr-o dată stăpâna pădurii! Mai strânse de pe olaturile ălorlalţi pe unul cu boala vitezei şi pe câţiva mercenari unguri, şi dă-i bice! Numai că nici caii lor nu mai au ce mânca…

Am observat diferenţa între publicurile de pe blogurile susnumiţilor…la Ciutacu se cam ştie care sunt regulile casei, oponenţii “politicii blogului” sunt mai puţini şi mai puţin înverşunaţi. La celălalt, cred că e vorba de mulţi politicieni/tineri din partide ascunşi sub anonimat, care “se păruiesc” între ei până când oboseşte postarea. (Nu prea pare profitabilă o luptă între fantome, e de înţeles doar dacă îi plăteşte cineva )

PS. L-am văzut aseară la Realitatea pe Cioc Boc, prim ministrul balerin. E greu de povestit la ce ciobănisme au ajuns moderatorii şi politicienii (aceştia din urmă, sub motivaţia de a “plasa un mesaj”, vorbesc pe lîngă ce întreabă moderatorul şi îl acuză în direct că a încălcat “învoiala” de dinainte de emisiune). Nu ştiu cine câştigă de aici, spectatorii în nici un caz.

Sunt absolut surprins că intuiţia mea cu voturile nule a devenit realitate, adică scandal…când am scris eu postarea, nu sufla nimeni o vorbă pe subiectul ăsta. Zici că PSD-ul a citit blogul ăsta proaspăt şi mi-a furat ideea  

Dar dacă tot am intuiţii, să spun şi continuarea. Renumărarea voturilor nu are cum să schimbe situaţia. PSD-ul va arăta doar că au fost nereguli, eventual, dar nimeni nu are cum să afle cum ar fi stat lucrurile fără ele. Iar în rest, ca la români: oamenii tac şi fac. Nimeni nu este vinovat…

PS. Poate după poveştile romantice cu furat voturi or să se ostenească să informatizeze procesu’  de votare, că ne râd toate curcile din curţile europene…

Deci ne-am lămurit: nimic din tot ce am văzut şi auzit nu există, totul a fost un miraj. Poate că nici seara nu există ?!

Am auzit, în paralel cu alte activităţi, discursul lui Băsescu (incredibil! încă nu m-am obişnuit cu ideea că tot ăia sunt acolo şi ne vorbesc). Un coleg indignat a rezumat în felul următor: O prind pe nevastă-mea în pat cu unul. Ăla se îmbracă, calm, şi pleacă. După care ea îmi spune: “Dragă, să nu ne certăm, că nu s-a întâmplat nimic. Avem lucruri importante de făcut…hai să ne ocupăm liniştiţi de serviciu şi de educaţia copilului.”

Cineva din conducere zice:  ia, fraţilor, nu facem o petiţie să îl dăm pe Băsescu jos? Aici în ţară, nu el a ieşit preşedinte. Şi nu e normal ca unii din afară, care nu plătesc impozite, să hotărască cine ne conduce şi cum suntem guvernaţi.

PS. Eu nu prea vorbesc cu colegii despre politică, dar asta a fost atmosfera la serviciu de luni încoace. E război