AntiBăsescu…

Ei, da! M-am transformat într-o singură noapte, ca un cameleon! Îmi schimb culoarea odată cu rezultatul alegerilor!

Dacă vă amintiţi, priveam întrecerea electorală cu oarecare detaşare. Eram în stare să gândesc limpede şi independent şi să spun că nu îmi place nici Geoană  nici Băsescu. Aveam o  vagă simpatie, total nejustificată, pentru preşedinte, cu care empatizez oarecum (este un om curajos şi dintr-o bucată: am apreciat cum a acceptat lupta de unul singur contra toţi ceilalţi, candidaţi şi presă). Totuşi, de votat am votat altfel decât majoritatea românilor: am votat din raţiune şi nu din emoţie (am ascultat “la rece” mesajele lor, nu m-am lăsat înşelat de spectacolul lor de teatru).

DAR…există un DAR. Totul până la furt şi minciună! Mi-a rămas în gât faza cu stinsul luminilor şi cu scenariul de hocus pocus al aşa-zisei numărători ale lui Videanu.  Nu vreau să fiu condus de asemenea oameni!

Aşa stând lucrurile, vă întreb: de când şi până când hotărăsc românii din diaspora soarta ţării? De unde şi până unde mă obligă ei să am un anumit preşedinte? Să vină ei înapoi să fie supuşii lui veseli. De ce nu o fac dacă au fost atât de convinşi încât l-au votat pe bandă rulantă? Nu e corect…unu, că ei votează pe baza unor informaţii trunchiate, pentru că nu au prea mult acces la informaţia din ţară  (mulţi au plecat acum mai mulţi ani, din cauza PSD, şi acum asociază marca aceasta cu toate relele, fără să considere că se putea schimba între timp). Doi, a fost o contradicţie între anunţarea de exit poll-uri la ora 21,00 ora României şi timpul rămas diasporei americane ca să voteze  (în America de Nord,  ora era undeva între 13,00 şi 15,00) – deci votul lor a fost în întregime afectiv şi impresionist. Aşadar, mai bine să stea acasă dacă nu vor să se şi întoarcă în România (măcar puţin,  să vadă pe viu rezultatul votului lor). Totul a devenit inutil: legea, politica, exit- poll-urile şi dezbaterile. Suntem într-o ţară în care nu merge nimic de cinci ani şi nu are şanse să meargă nici în continuare, cu podoabele din fruntea ţării.

(Şi iată cum votul de blam, considerat drept o cale de protest, putea să încurajeze frauda…cum poţi să câştigi voturi în noaptea alegerilor? Se poate şi băgînd buletine noi în circuit, dar este riscant. Mai simplu este să iei din voturile celuilalt şi pui ştampila pe ambele căsuţe. E suficient dacă faci asta în mod ordonat, astfel încât voturile anulate să nu se concentreze în anumite locuri, ca să bată la ochi…românii sunt maeştri în falsuri. Mai bagi şi filmul cu stinsul luminilor, ca să fie tacâm complet, şi scenariile de Hollywood devin nişte biete poveşti nemuritoare în comparaţie cu aventurile electorale de aici.)

Ha! Auzi, “un fleac”! Ne-a “ciuruit”! Ăsta este omul pe care l-au votat cinci milioane de români…

Meciul final: cine a învins?

Azi văzurăm şi meciul final!Dar tot nu ne lămurirăm: noi cu cine votăm?! Eu sunt şi mai în ceaţă decât la început.

Pe ansamblu: dezbaterea a fost mai urâtă decât cea pentru turul I. Candidaţii îşi tăiau vorba, vorbeau peste celălalt, încât de multe ori nu se mai înţelegea nimic. Înţeleg că toată lumea este nerăbdătoare şi nu are educaţie în comunicare, dar totuşi! eram la o dezbatere foarte serioasă. Pe chestia asta, lui Turcescu, deşi nu este prea deştept, i-au crescut enorm acţiunile. S-a bătut eroic pentru a menţine ordinea la cuvânt şi formatul emisiunii. Cred că el este câştigătorul

Mi-a plăcut ce au spus candidaţii la începutul emisiunii, pentru că am putea să tăiem tot restul. Nu l-aş vota pe Traian Băsescu pentru că nu mai are ce să ofere ţării. Nu l-aş vota pe Mircea Geoană pentru că este un om slab. Bravos, naţiune! Între unul care şi-a epuizat potenţialul şi unul slab şi prefăcut, pe care să îl alegem?

Geoană a avut un discurs mai incisiv şi mai bine legat decât Băsescu. Au muncit ceva, băieţii lui Ponta! I-au trimis bileţele şi după pauză, cu răspunsul la întrebarea la care o zbârcise. Ţineau foarte mult la imaginea de băiat silitor, care “şi-a făcut lecţiile” şi le ştie pe toate. Numai că imaginea asta este bună doar pentru pensionari. (De asta nu o sun pe mama în seara asta, ca să nu mi-l laude !) Dacă dai discursul la o parte, rămâne tot el, adică…minte, cu mâna pe Biblie. Eu, dacă eram în locul organizatorilor, îi jucam o farsă şi îi dădeam un citat-capcană dintr-o religie paralelă (din religia shinto, de exemplu) şi îi spuneam că este din Noul Testament. Atunci să vezi! Nici celălalt nu e rupt din soare, dar măcar nu face pe perfectul.

Am citit pe blogul cuiva o remarcă interesantă: dar de ce să nu votăm şi prima doamnă? Că şi aici sunt probleme serioase. Nu aş vota-o pe Mihaela Geoană. O nomenclaturistă fasonată, care încearcă să facă pe populara dar nu îi iese…

Ei, unu şi cu unu fac doi! Mă duc la vot sau nu mă duc? Raţional, sunt convins că alianţa asta cu Antonescu şi Johannis ar aduce măcar stabilitate pentru ţară. Afectiv, nu pot să înghit pe Gionel şi Gionica. Nu îmi place nici să stau acasă, nu am stat niciodată.  Nu am trecut degeaba prin Piaţa Universităţii. Puteam să mor şi eu atunci, între ceilalţi. Şi acum să renunţ la vot de bună voie?!…

Din jungla alegerilor…

După câteva zile de acalmie, a început din nou un care pe care… de data asta cred că l-au făcut KO pe Traian Băsescu. Degeaba a încercat el printr-un joc de picioare să evite lovitura care venea în plină figură, nu prea a reuşit. Filmul cu bucluc s-a repetat toată după-amiaza de ieri (nu ştiu câte ore l-au dat în reluare, că am dat drumul la televizor pe la 16,30…fapt este că am fost într-o vizită şi când m-am întors, pe la 21,30, încă mai era : ăsta da record de reluări). Cu asta, demonizarea lui Traian Băsescu a atins cota maximă. Începe să se vadă trenul învingătorului…Numai că media, închipuită cum e, neglijează un aspect important: efectul pervers de atragere a simpatiei pentru un personaj pe punctul de a fi linşat simbolic. M-au plictisit atât de tare cu exagerările lor despre patologie psihologică, temperament agresiv şi imoralitate (dacă e pe aşa, jumătate dintre bărbaţii români între 20 şi 50 de ani sunt la limita patologicului pentru că ar fi procedat la fel…) şi cu scos de la naftalină toţi duşmanii personajului în cauză, încât mai că am început să simt milă şi interes pentru el…eu, care nu l-am votat niciodată şi nu fac parte din targetul lui. Dar, dacă eşti un om normal, respingi nu numai circul unora, ci şi exagerările celorlalţi, pentru că începi să te întrebi: dar oamenii din umbră care regizează povestea asta, ce interes au?

Viaţa de alegător din ultimii douăzeci de ani a fost palpitantă. Dacă în primii zece ani după revoluţie votam de plăcere (am  fost în Piaţa Universităţii, am făcut parte din cei 2% care au votat cu Ion Raţiu, cei care voiau să “vândă ţara americanilor…”, am plâns de bucurie când a ieşit Constantinescu preşedinte) în următorii zece ani m-am trezit mereu forţat să votez. Aşa m-am trezit  în turul II că l-am votat pe nebunul de Vadim în 2000, sau că l-am votat pe arogantul de Năstase în 2004. Dar acum stresul meu de alegător raţional a atins cote maxime. Pe cine să votez?! Sau să mă abţin să votez (nu prea îmi stă în fire)?!

Cum se vede campania din America…

Bună D.,

Iti multumesc de update cu privire la alegeri, sa stii ca ieri am urmarit si eu asiduu pe internet evolutia, si am avut exact aceleasi dezamagiri. Ce mi se pare foarte trist e ca la turul 2, dupa 20 de ani de la revolutie, romanii au de ales intre un mitocan si un fiu de fost nomenclaturist. E trist. Lumea zice ca Geoana e mai bun, dar  cu ce e mai bine ca in loc de Udrea/Videanu/Berceanu sa vina Vanghelie/Oprisan/Mazare/Hrebenciuc si mai tanarul si mai flamandul Ponta ? Nu cred ca pot vota un fiu de fost securist, care probabil are oameni pe constiinta, oameni care au daramat biserici si imi chemau bunicul la securitate ca era preot. Nu pot. Mi se pare morally wrong. Pe Basescu care a facut un circ continuu in ultimii 5 ani nici atat, asa ca probabil nu o să votez pe nici unul. M-am uitat la dezbaterile “de dupa” (am vazut-o si pe Anca Alexandrescu din tabara lui Oprescu).  Ce ma izbeste mai ales dupa ce ma uit la dezbateri similare aici este lipsa totala oricarei urme de bun simt. E absolut firesc ca cei din platou sa vorbeasca intre ei si sa rada in timp ce altcineva vorbeste, sa se atace, sa se vorbeasca urat. Iar moderatorul care trebuie sa fie o prezenta discreta si care sa stimuleze discutiile, e in centrul atentiei, isi spune parerea, iti taie vorba, probabil pe un model instituit cu succes de alde Tuca. As fi vrut ca Antonescu sa ofere o solutie viabila, nu am vazut decat un om confuz, neexperimentat, care parea ca a nimerit mereu din intamplare pe acolo…iar post factum acuza de tradare si manarii. Din pacate cred ca pentru Ro va urma un an greu indiferent cine va fi la putere.

Ce-am avut şi ce-am pierdut…

Spiritele s-au încins rău de tot după finală iar rezultatele de ieri nu au făcut decât să le încingă şi mai tare, până la explozie. Politicienii şi jurnaliştii şi-au ieşit din pepeni şi s-au certat ca nebunii. Aţi văzut cum s-au certat Vosganian  şi mediatorii în studio la Antena 3? Să mor dacă am înţeles de ce…sau de ce Ciutacu s-a luat de Teodorescu în timp ce explica ceva…că doar omul nu făcuse nici o aluzie. Putem să-i scuzăm pe moderatori că au pus mult suflet în lupta lor anti-Băsescu (în mod ciudat, o luptă care s-a transformat în avantaj, fir-ar să fie! Multe noroace  mai are omul ăsta?!). Putem să-i scuzăm şi pe liberali că au venit cu reproşuri tâmpite în studio când nu era cazul -  doar nu au murit dacă s-a clasat candidatul lor pe locul 3. Putem să-l scuzăm şi pe Antonescu pentru discursul virulent de aseară, era probabil foarte dezamăgit. Dar aşa ajungem la un lanţ de scuze şi nu acesta era scopul. Scopul era unul practic: cum facem ca din rezultatele astea proaste să scoatem ceva bun pentru ţară?…

Discursul de ieri seară al lui Sorin Oprescu a fost unul demn şi echilibrat, dar a trecut neobservat în primul rând pentru că a fost învins (învins nu în sensul că a ieşit pe locul 4-5, ci pentru că a obţinut mai puţine procente decât se aştepta, prin migraţia voturilor către Antonescu). Şi poporul ăsta aşa este construit, cu un oportunism teribil, te bagă în seamă numai dacă ai reuşit…dacă nu ai reuşit, indiferent din ce motiv, eşti un looser şi atât. Nu înţeleg de ce atâta apetit pentru învingători la un popor colectivist: nu îl pot explica decât prin legea atracţiei opuselor. În al doilea rând, discursul lui Oprescu a trecut neobservat pe lângă cel al învingătorilor şi al marelui învins, Crin Antonescu. Atât Geoană cât şi Antonescu au cules ceva lauri în urma finalei de vineri, li s-a acordat titlul de luptător, de către votanţi din tabere adverse. Acesta nu e un lucru rău pentru imaginea lor şi prestaţiile publice viitoare.

(Acum, la loc comanda: WTF, turul doi cu Băsescu şi Geoană?! Şi eu cu cine mai votez?!)

Finala mică

Să nu fie şi rocada mică…şi aşa sondajele au fost o bâlbâială totală, de nu se mai poate conta pe ele că ar prevesti rezultatele.

Aşadar…lumea a primit circul de rigoare şi s-a liniştit. Iubitorii de fotbal şi de box au avut parte de un meci pe faţă. Preşedintele îşi apăra titlul, iar contracandidaţii încercau să i-l ia. M-au surprins Antonescu şi Geoană din punct de vedere al antrenamentului pe comunicare. Au învăţat să îşi adapteze discursul să fie accesibil, înţeles de toată lumea. La Antonescu, degajare şi prezenţă de spirit (chiar prea multă, ajunge să fie teatral şi afectat), în timp ce  Geoană, dincolo de discursul populist insuportabil, încearcă să facă uz de competenţa politică şi de înclinaţia consensuală.

Una dintre fazele care mi-au plăcut cel mai mult în cursul dezbaterii a fost stop-cadrul pe feţele unor personaje politice. Să o vezi pe EBA plângăreaţă, sau pe Tariceanu cu o mutră de broască ermetică, sau pe toţi membrii de partid încremeniţi - parcă ar fi înghiţit un baston şi le era frică să răsufle…

Interesant, de asemenea, de urmărit expresia candidaţilor, la începutul dezbaterii. Geoană era livid, speriat, Băsescu era mai şaşiu ca de obicei, iar Antonescu era relaxat, cu simţul umorului (cred că s-a antrenat  o grămadă până a deprins figura  asta de artist, de “star” politic).

Plusuri şi minusuri.  Traian Băsescu  de astă seară nu mai semăna deloc cu omul degajat şi zâmbitor din dezbaterile de acum cinci ani. Acum este obosit, îmbătrânit, crispat de prea multă concentrare. A ţinut să demonstreze cum îşi încheie mandatul de preşedinte…Numai că nu aceasta era miza. Din dorinţa de a da detalii a uitat de mesaje, şi acestea erau mai importante decât darea de seamă pe tema “ce-am avut şi ce-am pierdut”.Totuşi, pentru electoratul încă fidel sobrietatea lui a prins bine.

Mircea Geoană (nu mă aşteptam de la un prostănac) a punctat ori de câte ori a avut ocazia: a aruncat replica înapoi sau a reuşit să o transforme într-un avantaj. A plasat mesaje concrete pentru segmentele lui ţintă, pentru a le fideliza: Eu nu sunt un dărâmător de guverne ca dvs. /România merită mai mult. A venit cu idei documentate, iar gestul de la sfârşit a fost bine gândit de consilierii lui de comunicare. Pe negativ, aş trece limbajul de lemn în care mai cade câteodată… şi faptul că orice om de bun simţ din peisaj îşi dă seama că poveştile pe care le spune sunt pentru adormit copiii.

La Antonescu, am menţionat deja “plusurile” şi mă opresc direct la minusuri. Rolul de actor mediatic a fost poate prea îngroşat, cu tuşe de agresivitate, nonşalanţă şi combativitate adolescentină, lipsite însă de substanţă…Cât priveşte conţinutul, nu a venit cu soluţii viabile şi argumente clare, căuta mai mult retorica decât dezbaterea.

Mă opresc aici, că se încheie campania electorală.

Nu votaţi Băsescu, nu votaţi Geoană!

Finală volatilizată…

Acu’ cine a mai fost de vină?…Aşteptam aşezaţi în fotolii de alaltăieri seară, că ni se promisese un circ monstru în seara asta. Cică veneau Băsescu, Geoană, Antonescu, Oprescu şi Hunor (pardon, Kelemen, Hunor este prenumele…) (Hunor alias Kelemen strica oricum lanţul neaoş de “-escu”) (Şi Geoană strica oricum peisajul…)

Când ne-am adunat  ca tot omul de la serviciu, ia finala de unde nu-i. Unde-i dezbaterea, unde-s actorii?…Păi, nu s-au înţeles. Mutările de şah sunt atât de complicate,  încât dacă citeşti filmul negocierii de pe mediafax.ro rămâi perplex…cum au ajuns nişte staffuri la locul lor la asemenea certuri? Să fie la TVR, să nu fie…pedeleii declară că Geoană s-a retras, pesedeii declară zece minute mai târziu că nu e adevărat. Apoi se supără Băsescu şi spune că nu mai vine. Apoi se supără Sassu (ăsta cine mai era?! şeful TVR, uitasem )şi bagă şapte candidaţi în loc de cinci. Se supără stafful lui Antonescu, zice că nu dă din timpii lui de antenă. Tati, nu dau din biscuiţii mei lu’ băiatul ăla nespălat. Se supără şi Oprescu şi spune că nu mai vine. Se supără Eduard Manole (ăsta cine mai este? candidat de candidat ) şi spune că voor şi eeei la dezbatere…Mami, încrezuţii ăia nu vor să se joace cu noi! În final, balamuc total, după care toţi îşi iau jucăriile şi pleacă. Din off, Băsescu declară (de! trebuia să aibă ultimul cuvânt)  că televiziunea s-a “mogulizat”. Mogulizare plăcută, că eu am obosit …

Ştiri de pe frontul nevăzut

Ziua de ieri a semănat a nebunie perfectă. Ultima săptămână de campanie nu putea să arate altfel!  Candidaţii se acuză reciproc că fug de dueluri în direct. Din ce se vede în media nu poţi să mai ştii cine spune adevărul şi cine minte.

Pe urmă…pe piaţă apar simultan două bombe: stenograma unei convorbiri private în care Bogdan Chireac povesteşte că Mircea Geoană a furat banii de la PSD şi i-a dat soacră-si, şi declaraţiile procurorului din cazul Omar Hayssam, din care reiese că răpirea jurnaliştilor din Irak ar fi fost înscenată de preşedinte.

Nimic de zis! E plauzibil şi probabil sunt adevărate ambele poveşti. Nu sunt un fan al preşedintelui şi nici al lui Geoană. Dar de ce apar dezvăluirile astea simultan, în ultima săptămână de campanie? Sau, nu erau simultan,  erau mutări rapide de şah ( unul a aflat ce i se pregăteşte şi a aruncat o bombă rapidă împotriva celuilalt, ca să distragă atenţia)? Indiferent cum ar fi,  oamenii ăştia sunt pe locul unu şi doi în sondaje (nu e clară ordinea), au şanse mari…ţi se face milă de ţara asta. Te întrebi cât este condamnată să mai sufere, să fie minţită şi păcălită. Dar fiecare trebuie să îşi înveţe lecţiile! Poate când românii s-or afunda mai adânc într-o prăpastie, mintea le va deveni mai limpede.

Să ne aşezăm mai confortabil în fotolii. Nu se ştie ce mai urmează

O scrisoare pierdută (IV)

Aşadar, scenariul este acelaşi. Actorii vin, joacă o scenă reuşită la început, până culeg aplauze şi primesc un premiu, apoi se plictisesc şi vorbesc numai între ei la ureche. Din când în când se iau de guler şi se aruncă unul pe altul de pe scenă. Sau, apare nu ştiu cine din umbră şi face dezvăluiri spectaculoase cu câteva zile înainte de deznodământ. Dar spectatorii, care au pierdut firul, nu mai înţeleg nimic decât că biletul la teatru îi costă scump, de fiecare dată câte patru-cinci ani din viaţa lor. Fir-ar să fie, ia să nu îl mai aleagă pe X, să încerce cu Y. Poate dacă vine cu alt decor sau cu alţi actori secundari…

Dar uite că nu a mers nici un decor. Nici cu cel cu săgeţi, nici cu unul albastru cu trandafiri, nici ăsta portocaliu cu DA… biletul nu s-a ieftinit deloc, deloc, ba se scumpeşte din ce în ce.

Care este soluţia? Unii se gândesc să distrugă scena, aşa sunt de supăraţi…

A doua semifinală: prezenţi

Hmm. Dar să vorbim şi despre ce s-a întâmplat după apelul prezent/absent. Mi se pare mie, sau spectatorii se aşteptau la mai mult? A fost o semifinală cam plictisitoare…Temele fixate erau corecte, succesiunea întrebărilor era logică, profesorală aproape, însă fără legătură cu publicul larg. S-a vorbit prea abstract, poate. Prea mult despre politică şi instituţii, şi nu s-a ajuns la probleme care îi dor pe oameni, impactul crizei, şomajul, eşecul total al sistemului de educaţie. Sau a fost prea lungă? În ultima vreme timpul s-a comprimat şi toată lumea aşteaptă mesaje rapide…

Iar ceva ce toată lumea aştepta şi nu s-a întâmplat a fost meciul. O semifinală te pasionează pentru că aştepţi să vezi confruntare, încrucişare de vederi, contestare, obiecţii. Nu s-a întâmplat nimic din toate astea, pentru că întrebările au curs paralel. Ar fi putut să fie trei dezbateri cu actor unic mixate…Actorii s-au susţinut unul pe celălalt. Ai fi zis că nici nu sunt într-un concurs pentru acelaşi job . Singurele nuanţe de concurs le-au dat moderatorii, cu remărci brutale (nu cred că asta e cheia potrivită…)

Mă opresc aici. Aştept alte meciuri