Unul la Primărie, două la şcoala de fete…

(Tocmai fusei acuzat că ţin cu Geoană. Doar spusesem, preţ de nişte postări mai jos, că nu ţin nici cu unul nici cu altul…am votat cu altcineva în turul unu, iar în turul doi m-am gândit bine cu cine votez şi am ales raţional, spre deosebire de alţii care au ales din emoţie, din frică, din amintire sau din identificare. În continuare, o să spun ce cred despre tot ce văd prin media şi prin jur, chiar dacă mă aleg cu pumni virtuali din ambele tabere.)

Sunt absolut surprins că intuiţia mea cu voturile nule a devenit realitate, adică scandal…când am scris eu postarea, nu sufla nimeni o vorbă pe subiectul ăsta. Zici că PSD-ul a citit blogul ăsta proaspăt şi mi-a furat ideea  

Dar dacă tot am intuiţii, să spun şi continuarea. Renumărarea voturilor nu are cum să schimbe situaţia. PSD-ul va arăta doar că au fost nereguli, eventual, dar nimeni nu are cum să afle cum ar fi stat lucrurile fără ele. Iar în rest, ca la români: oamenii tac şi fac. Nimeni nu este vinovat…

PS. Poate după poveştile romantice cu furat voturi or să se ostenească să informatizeze procesu’  de votare, că ne râd toate curcile din curţile europene…

Antisistem…

Tot încercînd să răspund la întrebarea “Eu cu cine votez?” şi fiind pus în faţa alternativei de azi (azi chiar trebuie să pun ştampila pe  buletinul ăla), mi-am limpezit mai bine poziţia. A fi antisistem (că mai văd adjectivul prin online şi offline) nu înseamnă a fi “împotriva puterii”, nici a fi “împotriva partidelor politice”  şi nici a fi  nonconformist cu orice preţ sau critic în orice ocazie.  Mai degrabă înseamnă a “nu fi de aici”.

Dar să explic mai bine. Toţi conducătorii pe care i-am avut au fost după chipul şi asemănarea românilor, la momentul respectiv. Dacă Ceauşescu a ajuns să fie ce a fost, a fost pentru că românii l-au produs. Acum, Băsescu cel “certăreţ şi mitocan” este tot proiecţia mentală a celor mai mulţi. Dacă se va schimba, înseamnă că “majoritatea” s-a schimbat (o schimbare mică, diferenţa poate fi la câteva zeci de voturi azi) pe o variantă mai soft, dar nu mai puţin manipulativă. Iar fondul problemelor rămâne acelaşi. Mereu am învinuit conducătorii şi clasa politică de una şi de alta dar problemele rămân ale noastre. O bună parte din alegătorii de azi sunt certăreţi, needucaţi, şi iubesc să fie conduşi prin măsuri de forţă. Iar altă parte vine cu diferite justificări pentru schimbare, dar de fapt sunt evitanţi, fug de responsabilitate şi au spirit de turmă (mă opresc aici ca să nu mă trezesc psiholog fără diplomă : foarte interesant dar nu am timp azi.)

Deci, sunt antisistem. Sunt împotriva celor care au fost şi a celor care vor fi. Sunt împotriva celor care au îndepărtat politica de oameni, încât cei asemenea mie preferă să se apere împotriva informaţiilor decât să mai fie  rotiţe într-un mecanism inutil. Sunt împotriva celor care mint!

Meciul final: cine a învins?

Azi văzurăm şi meciul final!Dar tot nu ne lămurirăm: noi cu cine votăm?! Eu sunt şi mai în ceaţă decât la început.

Pe ansamblu: dezbaterea a fost mai urâtă decât cea pentru turul I. Candidaţii îşi tăiau vorba, vorbeau peste celălalt, încât de multe ori nu se mai înţelegea nimic. Înţeleg că toată lumea este nerăbdătoare şi nu are educaţie în comunicare, dar totuşi! eram la o dezbatere foarte serioasă. Pe chestia asta, lui Turcescu, deşi nu este prea deştept, i-au crescut enorm acţiunile. S-a bătut eroic pentru a menţine ordinea la cuvânt şi formatul emisiunii. Cred că el este câştigătorul

Mi-a plăcut ce au spus candidaţii la începutul emisiunii, pentru că am putea să tăiem tot restul. Nu l-aş vota pe Traian Băsescu pentru că nu mai are ce să ofere ţării. Nu l-aş vota pe Mircea Geoană pentru că este un om slab. Bravos, naţiune! Între unul care şi-a epuizat potenţialul şi unul slab şi prefăcut, pe care să îl alegem?

Geoană a avut un discurs mai incisiv şi mai bine legat decât Băsescu. Au muncit ceva, băieţii lui Ponta! I-au trimis bileţele şi după pauză, cu răspunsul la întrebarea la care o zbârcise. Ţineau foarte mult la imaginea de băiat silitor, care “şi-a făcut lecţiile” şi le ştie pe toate. Numai că imaginea asta este bună doar pentru pensionari. (De asta nu o sun pe mama în seara asta, ca să nu mi-l laude !) Dacă dai discursul la o parte, rămâne tot el, adică…minte, cu mâna pe Biblie. Eu, dacă eram în locul organizatorilor, îi jucam o farsă şi îi dădeam un citat-capcană dintr-o religie paralelă (din religia shinto, de exemplu) şi îi spuneam că este din Noul Testament. Atunci să vezi! Nici celălalt nu e rupt din soare, dar măcar nu face pe perfectul.

Am citit pe blogul cuiva o remarcă interesantă: dar de ce să nu votăm şi prima doamnă? Că şi aici sunt probleme serioase. Nu aş vota-o pe Mihaela Geoană. O nomenclaturistă fasonată, care încearcă să facă pe populara dar nu îi iese…

Ei, unu şi cu unu fac doi! Mă duc la vot sau nu mă duc? Raţional, sunt convins că alianţa asta cu Antonescu şi Johannis ar aduce măcar stabilitate pentru ţară. Afectiv, nu pot să înghit pe Gionel şi Gionica. Nu îmi place nici să stau acasă, nu am stat niciodată.  Nu am trecut degeaba prin Piaţa Universităţii. Puteam să mor şi eu atunci, între ceilalţi. Şi acum să renunţ la vot de bună voie?!…

Din jungla alegerilor…

După câteva zile de acalmie, a început din nou un care pe care… de data asta cred că l-au făcut KO pe Traian Băsescu. Degeaba a încercat el printr-un joc de picioare să evite lovitura care venea în plină figură, nu prea a reuşit. Filmul cu bucluc s-a repetat toată după-amiaza de ieri (nu ştiu câte ore l-au dat în reluare, că am dat drumul la televizor pe la 16,30…fapt este că am fost într-o vizită şi când m-am întors, pe la 21,30, încă mai era : ăsta da record de reluări). Cu asta, demonizarea lui Traian Băsescu a atins cota maximă. Începe să se vadă trenul învingătorului…Numai că media, închipuită cum e, neglijează un aspect important: efectul pervers de atragere a simpatiei pentru un personaj pe punctul de a fi linşat simbolic. M-au plictisit atât de tare cu exagerările lor despre patologie psihologică, temperament agresiv şi imoralitate (dacă e pe aşa, jumătate dintre bărbaţii români între 20 şi 50 de ani sunt la limita patologicului pentru că ar fi procedat la fel…) şi cu scos de la naftalină toţi duşmanii personajului în cauză, încât mai că am început să simt milă şi interes pentru el…eu, care nu l-am votat niciodată şi nu fac parte din targetul lui. Dar, dacă eşti un om normal, respingi nu numai circul unora, ci şi exagerările celorlalţi, pentru că începi să te întrebi: dar oamenii din umbră care regizează povestea asta, ce interes au?

Viaţa de alegător din ultimii douăzeci de ani a fost palpitantă. Dacă în primii zece ani după revoluţie votam de plăcere (am  fost în Piaţa Universităţii, am făcut parte din cei 2% care au votat cu Ion Raţiu, cei care voiau să “vândă ţara americanilor…”, am plâns de bucurie când a ieşit Constantinescu preşedinte) în următorii zece ani m-am trezit mereu forţat să votez. Aşa m-am trezit  în turul II că l-am votat pe nebunul de Vadim în 2000, sau că l-am votat pe arogantul de Năstase în 2004. Dar acum stresul meu de alegător raţional a atins cote maxime. Pe cine să votez?! Sau să mă abţin să votez (nu prea îmi stă în fire)?!

Cum se vede campania din America…

Bună D.,

Iti multumesc de update cu privire la alegeri, sa stii ca ieri am urmarit si eu asiduu pe internet evolutia, si am avut exact aceleasi dezamagiri. Ce mi se pare foarte trist e ca la turul 2, dupa 20 de ani de la revolutie, romanii au de ales intre un mitocan si un fiu de fost nomenclaturist. E trist. Lumea zice ca Geoana e mai bun, dar  cu ce e mai bine ca in loc de Udrea/Videanu/Berceanu sa vina Vanghelie/Oprisan/Mazare/Hrebenciuc si mai tanarul si mai flamandul Ponta ? Nu cred ca pot vota un fiu de fost securist, care probabil are oameni pe constiinta, oameni care au daramat biserici si imi chemau bunicul la securitate ca era preot. Nu pot. Mi se pare morally wrong. Pe Basescu care a facut un circ continuu in ultimii 5 ani nici atat, asa ca probabil nu o să votez pe nici unul. M-am uitat la dezbaterile “de dupa” (am vazut-o si pe Anca Alexandrescu din tabara lui Oprescu).  Ce ma izbeste mai ales dupa ce ma uit la dezbateri similare aici este lipsa totala oricarei urme de bun simt. E absolut firesc ca cei din platou sa vorbeasca intre ei si sa rada in timp ce altcineva vorbeste, sa se atace, sa se vorbeasca urat. Iar moderatorul care trebuie sa fie o prezenta discreta si care sa stimuleze discutiile, e in centrul atentiei, isi spune parerea, iti taie vorba, probabil pe un model instituit cu succes de alde Tuca. As fi vrut ca Antonescu sa ofere o solutie viabila, nu am vazut decat un om confuz, neexperimentat, care parea ca a nimerit mereu din intamplare pe acolo…iar post factum acuza de tradare si manarii. Din pacate cred ca pentru Ro va urma un an greu indiferent cine va fi la putere.

Finala mică

Să nu fie şi rocada mică…şi aşa sondajele au fost o bâlbâială totală, de nu se mai poate conta pe ele că ar prevesti rezultatele.

Aşadar…lumea a primit circul de rigoare şi s-a liniştit. Iubitorii de fotbal şi de box au avut parte de un meci pe faţă. Preşedintele îşi apăra titlul, iar contracandidaţii încercau să i-l ia. M-au surprins Antonescu şi Geoană din punct de vedere al antrenamentului pe comunicare. Au învăţat să îşi adapteze discursul să fie accesibil, înţeles de toată lumea. La Antonescu, degajare şi prezenţă de spirit (chiar prea multă, ajunge să fie teatral şi afectat), în timp ce  Geoană, dincolo de discursul populist insuportabil, încearcă să facă uz de competenţa politică şi de înclinaţia consensuală.

Una dintre fazele care mi-au plăcut cel mai mult în cursul dezbaterii a fost stop-cadrul pe feţele unor personaje politice. Să o vezi pe EBA plângăreaţă, sau pe Tariceanu cu o mutră de broască ermetică, sau pe toţi membrii de partid încremeniţi - parcă ar fi înghiţit un baston şi le era frică să răsufle…

Interesant, de asemenea, de urmărit expresia candidaţilor, la începutul dezbaterii. Geoană era livid, speriat, Băsescu era mai şaşiu ca de obicei, iar Antonescu era relaxat, cu simţul umorului (cred că s-a antrenat  o grămadă până a deprins figura  asta de artist, de “star” politic).

Plusuri şi minusuri.  Traian Băsescu  de astă seară nu mai semăna deloc cu omul degajat şi zâmbitor din dezbaterile de acum cinci ani. Acum este obosit, îmbătrânit, crispat de prea multă concentrare. A ţinut să demonstreze cum îşi încheie mandatul de preşedinte…Numai că nu aceasta era miza. Din dorinţa de a da detalii a uitat de mesaje, şi acestea erau mai importante decât darea de seamă pe tema “ce-am avut şi ce-am pierdut”.Totuşi, pentru electoratul încă fidel sobrietatea lui a prins bine.

Mircea Geoană (nu mă aşteptam de la un prostănac) a punctat ori de câte ori a avut ocazia: a aruncat replica înapoi sau a reuşit să o transforme într-un avantaj. A plasat mesaje concrete pentru segmentele lui ţintă, pentru a le fideliza: Eu nu sunt un dărâmător de guverne ca dvs. /România merită mai mult. A venit cu idei documentate, iar gestul de la sfârşit a fost bine gândit de consilierii lui de comunicare. Pe negativ, aş trece limbajul de lemn în care mai cade câteodată… şi faptul că orice om de bun simţ din peisaj îşi dă seama că poveştile pe care le spune sunt pentru adormit copiii.

La Antonescu, am menţionat deja “plusurile” şi mă opresc direct la minusuri. Rolul de actor mediatic a fost poate prea îngroşat, cu tuşe de agresivitate, nonşalanţă şi combativitate adolescentină, lipsite însă de substanţă…Cât priveşte conţinutul, nu a venit cu soluţii viabile şi argumente clare, căuta mai mult retorica decât dezbaterea.

Mă opresc aici, că se încheie campania electorală.

Nu votaţi Băsescu, nu votaţi Geoană!

Finală volatilizată…

Acu’ cine a mai fost de vină?…Aşteptam aşezaţi în fotolii de alaltăieri seară, că ni se promisese un circ monstru în seara asta. Cică veneau Băsescu, Geoană, Antonescu, Oprescu şi Hunor (pardon, Kelemen, Hunor este prenumele…) (Hunor alias Kelemen strica oricum lanţul neaoş de “-escu”) (Şi Geoană strica oricum peisajul…)

Când ne-am adunat  ca tot omul de la serviciu, ia finala de unde nu-i. Unde-i dezbaterea, unde-s actorii?…Păi, nu s-au înţeles. Mutările de şah sunt atât de complicate,  încât dacă citeşti filmul negocierii de pe mediafax.ro rămâi perplex…cum au ajuns nişte staffuri la locul lor la asemenea certuri? Să fie la TVR, să nu fie…pedeleii declară că Geoană s-a retras, pesedeii declară zece minute mai târziu că nu e adevărat. Apoi se supără Băsescu şi spune că nu mai vine. Apoi se supără Sassu (ăsta cine mai era?! şeful TVR, uitasem )şi bagă şapte candidaţi în loc de cinci. Se supără stafful lui Antonescu, zice că nu dă din timpii lui de antenă. Tati, nu dau din biscuiţii mei lu’ băiatul ăla nespălat. Se supără şi Oprescu şi spune că nu mai vine. Se supără Eduard Manole (ăsta cine mai este? candidat de candidat ) şi spune că voor şi eeei la dezbatere…Mami, încrezuţii ăia nu vor să se joace cu noi! În final, balamuc total, după care toţi îşi iau jucăriile şi pleacă. Din off, Băsescu declară (de! trebuia să aibă ultimul cuvânt)  că televiziunea s-a “mogulizat”. Mogulizare plăcută, că eu am obosit …

O scrisoare pierdută (IV)

Aşadar, scenariul este acelaşi. Actorii vin, joacă o scenă reuşită la început, până culeg aplauze şi primesc un premiu, apoi se plictisesc şi vorbesc numai între ei la ureche. Din când în când se iau de guler şi se aruncă unul pe altul de pe scenă. Sau, apare nu ştiu cine din umbră şi face dezvăluiri spectaculoase cu câteva zile înainte de deznodământ. Dar spectatorii, care au pierdut firul, nu mai înţeleg nimic decât că biletul la teatru îi costă scump, de fiecare dată câte patru-cinci ani din viaţa lor. Fir-ar să fie, ia să nu îl mai aleagă pe X, să încerce cu Y. Poate dacă vine cu alt decor sau cu alţi actori secundari…

Dar uite că nu a mers nici un decor. Nici cu cel cu săgeţi, nici cu unul albastru cu trandafiri, nici ăsta portocaliu cu DA… biletul nu s-a ieftinit deloc, deloc, ba se scumpeşte din ce în ce.

Care este soluţia? Unii se gândesc să distrugă scena, aşa sunt de supăraţi…

O scrisoare pierdută (III)

Pe urmă, după patru ani, a apărut alt actor. Talentat, nu glumă! Personaj nou, complex. Om din popor, care vobea pe înţelesul tuturor. A promis că aduce înapoi tot ce s-a furat din sală. Mie mi s-a părut că varsă lacrimi de crocodil, dar mulţi spectatori l-au crezut. Ei, şi au urmat cinci ani de scandaluri nemaipomenite…el zicea că se ceartă cu ceilalţi de dragul nostru. Dar de fapt se certa ca să rămână singur pe scenă…cui nu a vrut să plece, i-a făcut repede un dosar la HR şi l-au concediat frumuşel!

Ei, şi acum urmează ceva şi mai şi. Nu numai că suntem în sala devastată, fără scaune şi fără calorifere, dar urmează să rămânem şi fără podea şi fără acoperiş, sub cerul liber.

Ce urmează să se întâmple?  Cred că s-a supărat Regizorul pe noi…

O scrisoare pierdută (I)

De douăzeci de ani încoace, pe scena publică se joacă o singură piesă. Scenariul este acelaşi, însă actorii s-au mai schimbat din când în când. Doar la faţă, că în personajele au fost aceleaşi! Mai întâi, actorul principal era un om prudent, care a adus mineri pe scenă pentru liniştea ţării (aici mi s-a făcut frică…eram anul I la Bucureşti pe vremea aceea, dar am scăpat) apoi, a apărut un actor înalt, slab şi cu barbă, care îşi tot scotea şi punea ochelarii la loc. Ne promitea o schimbare, dar nu a fost decât o aiureală. Actorii pe care i-a adus cu el (îmi amintesc de unul cu ochelari strâmbi pe nas, un caraghios) nu îşi învăţaseră replicile, improvizau şi se certau des. Noi, cei din generaţia de sacrificiu, era să murim de foame şi de oboseală, în perioada aceea.