Iarna lupilor tineri

Şi se prăbuşi Geoană, cu zgomot, de pe culmile măririi sale…şi cu el căzură toţi lupii solizi care îl sprijineau. Scena finală a congresului PSD mi-a adus aminte de “Cărţile junglei”: şeful de haită slăbit este atacat şi doborât de lupii mai tineri din haită…degeaba a încercat învinsul să iasă onorabil din situaţie rămânând “o figură publică importantă”. De azi, Mircea Geoană este istorie. PSD-ul, în frisoanele pierderii şi în pericolul de a se dezintegra, s-a redresat brusc. De-acu’ putem spera că partidul ăsta, până acum hibrid ciudat de găşti locale, nostalgii postdecembriste şi idealuri social-democrate, se va reforma. Să ne pară bine că încă va exista o alternativă la “succesurile” şi manelismele PDL-ului. De asemenea, să ne pară bine că încet-încet vom scăpa de “almanahe” din primul plan al politicii româneşti. După afirmaţiile lor dezamăgite de după, baronii nu vor face casă bună cu un preşedinte de partid crescut la altă şcoală, occidentală. Puncte negative? Există şi de acestea: a) Pentru a conduce o organizaţie politică mare este nevoie de un simţ al echilibrului şi dezvoltării, mai ales în ceea ce priveşte resursele umane (un domeniu în care la noi merge-şi-aşa)  nu îmi dau seama dacă noul lider are aceste calităţi ; b) Victor Ponta este cam suficient şi elitist….ironia şi persiflarea de care a dat dovadă uneori pe scena publică l-au făcut să fie un personaj fără prea multă substanţă. În cazul lui, diapazonul nu sună cu gravitatea cuvenită ca să devină o alternativă credibilă la forţa preşedintelui actual.( Într-o dezbatere încrucişată ar fi ca un căprior în faţa unui taur în plină coridă ).

Mai este ceva, un fenomen de viaţă organizaţională pe care l-am observat inclusiv la liderii tineri din Ro: aproape nimeni nu rezistă la proba puterii (tinerii mai puţin decât cei maturi). Românii au simţul adulării şi o frică pronunţată de putere (pentru că încă se simt foarte departe de ea…). Imediat cum se întâmplă o schimbare de acest gen, se schimbă radical raporturile de forţe din interior şi comportamentul faţă de lider. Iar liderii, dacă au un ego dezvoltat (şi majoritatea îl au…) nu rezistă şi permit, la umbra consolidării poziţiei lor, să se facă jocuri de interese de pe urma cărora profită. Am văzut acest fenomen şi în organizaţiile cu pretenţii de occidentalizare – tot forme fără fond, din acest punct de vedere. Cultură de tip Putere mascată în cultură de tip Sarcină…