La şcoala cu parlamentari

(De curând am auzit, formulată de cineva din lumea academică,  o teorie interesantă: teoria fondului fără formă. Interesant, după secole în care s-a vorbit despre teoria lui Maiorescu, să mai inversăm sensul.)

Dar, despre altceva voiam să vorbesc. Am asistat de curând, în “loja publicului”, la o şedinţă obişnuită a Senatului, în care se adopta o lege importantă pentru un ONG cu care lucrez. A fost o experienţă total nouă pentru mine. În primul rând, faptul că senatorii se scurg în sală unul câte unul după ce şedinţa a început, astfel încât şedinţa începe cu 8 persoane şi se termină cu 100…în al doilea rând, faptul că îşi deschid laptopurile pe masă şi lucrează la de-ale lor în timp ce colegii care lansează propuneri de lege încearcă să le trezească interesul şi vorbesc singuri de la tribună. Apoi, că se ridică, circulă prin sală şi se întreţin în timp ce la tribună se vorbeşte…  Singurul moment în care devin atenţi, pe tot parcursul dezbaterii unei legi, este cel final, în care iau şi ei cuvântul (aici atenţia pe care şi-o acordă unii altora pare 100% o reacţie informală, de genul ia să vedem ce mai spune colegul din banca a treia)  şi se votează. În fine, că sunt prezenţi în momentul apelului şi după aceea circulă pe holuri astfel încât la vot ies cu 25% mai puţini. La fel ca la şcoală: a făcut profu’ prezenţa, să o ştergem.

Şi, tot ca la o şcoală, legile se adoptă sau nu se adoptă după o regulă simplă: cine şi-a făcut temele pentru acasă sau nu…cine a pregătit discursul, cine are aviz favorabil de la comisie sau nu, pe cine vizează legea, cine o propune şi cât de popular este, ce mai spun şi colegii de clasă…asta-i! Cine ia zece până la urmă, ţine de jocul întâmplării…

Iarna lupilor tineri

Şi se prăbuşi Geoană, cu zgomot, de pe culmile măririi sale…şi cu el căzură toţi lupii solizi care îl sprijineau. Scena finală a congresului PSD mi-a adus aminte de “Cărţile junglei”: şeful de haită slăbit este atacat şi doborât de lupii mai tineri din haită…degeaba a încercat învinsul să iasă onorabil din situaţie rămânând “o figură publică importantă”. De azi, Mircea Geoană este istorie. PSD-ul, în frisoanele pierderii şi în pericolul de a se dezintegra, s-a redresat brusc. De-acu’ putem spera că partidul ăsta, până acum hibrid ciudat de găşti locale, nostalgii postdecembriste şi idealuri social-democrate, se va reforma. Să ne pară bine că încă va exista o alternativă la “succesurile” şi manelismele PDL-ului. De asemenea, să ne pară bine că încet-încet vom scăpa de “almanahe” din primul plan al politicii româneşti. După afirmaţiile lor dezamăgite de după, baronii nu vor face casă bună cu un preşedinte de partid crescut la altă şcoală, occidentală. Puncte negative? Există şi de acestea: a) Pentru a conduce o organizaţie politică mare este nevoie de un simţ al echilibrului şi dezvoltării, mai ales în ceea ce priveşte resursele umane (un domeniu în care la noi merge-şi-aşa)  nu îmi dau seama dacă noul lider are aceste calităţi ; b) Victor Ponta este cam suficient şi elitist….ironia şi persiflarea de care a dat dovadă uneori pe scena publică l-au făcut să fie un personaj fără prea multă substanţă. În cazul lui, diapazonul nu sună cu gravitatea cuvenită ca să devină o alternativă credibilă la forţa preşedintelui actual.( Într-o dezbatere încrucişată ar fi ca un căprior în faţa unui taur în plină coridă ).

Mai este ceva, un fenomen de viaţă organizaţională pe care l-am observat inclusiv la liderii tineri din Ro: aproape nimeni nu rezistă la proba puterii (tinerii mai puţin decât cei maturi). Românii au simţul adulării şi o frică pronunţată de putere (pentru că încă se simt foarte departe de ea…). Imediat cum se întâmplă o schimbare de acest gen, se schimbă radical raporturile de forţe din interior şi comportamentul faţă de lider. Iar liderii, dacă au un ego dezvoltat (şi majoritatea îl au…) nu rezistă şi permit, la umbra consolidării poziţiei lor, să se facă jocuri de interese de pe urma cărora profită. Am văzut acest fenomen şi în organizaţiile cu pretenţii de occidentalizare – tot forme fără fond, din acest punct de vedere. Cultură de tip Putere mascată în cultură de tip Sarcină…

Războiul stelelor în politică

(Onorabilul Prigoană a pierdut. Cheers!)

(Ştiu că am promis că nu mai deschid televizorul, dar din când în când mai nimereşte cineva din casă pe o dezbatere şi aud din greşeală.)

Aseară, ce temă era pe tapet la Antena 3 şi Realitatea? Atacul psi împotriva lui Geoană. Mă lasă mască stilul televiziunilor de a redefini evenimentele la mai mult de o lună de la producerea lor. Aşadar, ele spun că Geoană a pierdut în dezbaterea finală pentru că l-a atacat cineva energetic. Ha, ha, ha, ha…Nu că războiul psihotronic (forma serioasă, cu instrumente cu ultrasunete etc.) despre care vorbea colonelul din emisiune, nu ar fi posibil. Cred că este posibil şi se şi practică în unele cazuri de către serviciile secrete. Însă tot restul erau poveşti. Au scos de undeva, din sacul  lui Moş Crăciun,  că Ignatenko este prieten cu Băsescu şi sugerau că “l-a operat” energetic pe Geoană. Iarăşi, nu că nu ar fi posibil, dar…cum se poate dovedi, atacul ăsta? Se simţea rău Geoană, nu vorbea bine în dezbaterea finală? A transmis mesaje care îl ajutau pe adversar? L-a apucat ameţeala şi i-a venit să leşine? A cerut o pauză pentru că simţea că îl strînge cineva de gât? S-a auzit de vreo boală gravă de care ar fi suferit în continuarea dezbaterii? Astea sunt simptomele atacului energetic (dar este mult de discutat aici). Iar ignoranţa comentatorilor (rol principal sau secundar), total neobişnuiţi în mânuirea vocabularului din acest domeniu, este absolut delicioasă. În special moderatorii, care se vede că n-au călcat în biserică decât pe la vreo cununie sau botez, şi vorbesc despre “protecţia divină” cum ar vorbi despre o specie de animale absolut necunoscută…

Îi cred cu o singură condiţie: să îl aducă în studio pe ăla care l-a sugestionat hipnotic pe Geoană să se ducă la Vântu acasă în miercurea fatidică )))

Nu promit, dar o să mai deschid televizorul că e prea fain spectacolul ăsta al televiziunilor în picaj liber…

Nepotisme şi politicieni de carton

Mă uit la Realitatea…onorabilul Honorius Prigoană doreşte cu tot dinadinsul să ne convingă, împreună cu taică-său şi cu toată nesimţirea sistemului băsescian, că este cel mai perfect candidat la Colegiul 1 pentru Sectorul 1. Alături, Corina Creţu vine cu două contraargumente beton: că a) sunt “n” oameni care au studii în străinătate şi au aceleaşi calificări ca strălucitul candidat, dar nu se regăsesc pe nici o listă electorală …b)competenţa politică înseamnă mai mult decât studii în afară şi ceva activităţi de campanie.  România are nevoie de oameni cu experienţă, capabili să lupte pentru ea, să vorbească la conferinţe şi întâlniri, oameni care să impresioneze prin calităţile lor pe europeni. România nu îşi mai poate permite să trimită în Europa oameni direct de pe băncile şcolii, să facă “stagii internaţionale” pe banii ţării. Bravo! Întrebarea este cum se recrutează oamenii în partidele politice. Argumente legitime, dar ce contează! Câinii latră şi politicienii merg înainte…

Drăgoteasca insistă să întrebe ce face EBA pe la Bruxelles. Corina Creţu evită să răspundă, pentru că nu ar avea nimic bun de spus…chiar aşa, ce să facă EBA la Bruxelles? Dacă nu poate vorbi corect în româneşte, în altă limbă ce să mai spunem…şi probabil în afară de cluburi şi de vreun macho man, nu o interesează nimic?!

Urmăresc cu greu emisiunea marcată de tupeul tânărului catindat, de mahalagismul telefonic naiv al lui taică-său, de comentariile de calitate joasă ale lui Ciuvică, şi de agresivitatea moderatoarei. Extraordinar…cât timp pierdem ca să ne întrebăm cum a ajuns un puşti habarnamist să candideze?!

Mă întreb dacă nu ar fi cazul să închid televizorul ăsta pentru următorii patru-cinci ani…sau măcar până când aud de vreo revoluţie Până atunci, este timp pierdut…

 

Tu ce-ai fi făcut dacă?…

Citesc pe blogul lui Ciutacu un exercitiu interesant de imaginaţie. Ce ai fi făcut acum dacă nu era Revoluţia?

Ce aş fi făcut eu: aş fi terminat Facultatea de Electrotehnică (nici bine nici rău, pe la mijloc). Aş fi prins o repartiţie mediocră la minele din Livezeni, Petroşani. Pentru că nu m-aş fi însurat aşa de devreme, aş fi primit o cameră într-un cămin de mineri. Scandaluri şi beţii la vecini, la care aş fi asistat scârbit, şi frica persistentă de a intra în mină, cu claustrofobia care era de-abia la început pe atunci. (Aşa ajungeau oamenii pe vremea aceea, forţaţi să facă ce nu li se potriveşte şi să trăiască exact ce nu puteau să suporte.) După vreo doi ani, părinţii mei, fără pile şi relaţii dar disperaţi, ar fi reuşit să mă mute de la mine la sondele de petrol dinspre Motru. Aş fi făcut zilnic naveta, timp de mulţi ani, vara pe căldură chinuitoare, în nişte curse prăfuite, şi iarna, când ne-ar fi îngheţat mânuşile pe teren şi întrebându-ne cum rezistă ăia care muncesc acolo tot timpul (noi inginerii am mai fi ajuns din când în când şi la “cartierul general”, la birouri).  După-mesele în care nu aş fi stat la cozi m-aş fi uitat la televizor pe sârbi şi pe bulgari,  jinduind la comunismul lor cu faţă umană. Mi-aş fi făcut un grup mic de prieteni, fete şi băieţi, din Sighişoara şi Braşov şi am fi luat trenuri reci către munte în cele câteva sâmbete libere pe an. Am fi prins bilete prin sindicat pe litoral, la Venus, şi pentru un vestit concediu în Bulgaria. Ca să fac ceva interesant (că prea ar fi fost monoton fără muzică şi filme), aş fi înfiinţat cu cel mai bun prieten din oraş un post de radio studenţesc şi ne-am fi distrat în circuit închis. Ajuns pe la 30 de ani, m-aş fi plictisit şi, pentru că povestea de dragoste cu prietena mea ar fi sfârşit prost, aş fi acceptat o căsătorie aranjată. După căsătorie, tata socru, PCR-ist cu pile pe la primărie, mi -ar fi găsit un post avantajos la un institut de proiectare. Odată cu asta ne-ar fi făcut cadou şi un apartament luat tot pe pile de la primărie. La scurtă vreme după, ne-am fi luat o Dacie 1300 la mâna a doua. Şi aşa, pricopsit cu de toate, dar cu o nevastă care m-ar fi chinuit ani de zile, aş fi trăit visând ani de zile la Australia şi la Canada, gândindu-mă că undeva în lume există şi oameni care trăiesc cu adevărat.

Haiducii lui Boc: actul patru

(Am închis televizorul de vreo câteva zile. Ultima dată când l-am deschis, am auzit de la Naşul  Moraru următoarea zicere de aur: “Stimaţi telespectatori, prin ce pericol a trecut România: putea să încapă pe mâna unor oameni slabi ca Geoană sau Antonescu”…?? De când criteriul pentru a alege între un candidat şi altul este “slăbiciunea” sau “puterea”? Păi, Ceauşescu era un om foarte puternic, dacă mi-aduc bine aminte. Şi din câte am auzit de la părinţi şi am citit, nu era dictator de la început. Dimpotrivă, era privit cu speranţă şi încredere, ca venind cu mesaje interesante după îngheţul stalinist. În concluzie, cine are memoria scurtă este condamnat să repete lecţia de istorie! Iar noi ceilalţi, să o luăm din loc cât se mai poate.)

După ce televizorul a amuţit, am deschis ziarele şi Internetul, sperând să nu mai văd neisprăviţi. Nu am reuşit. Ziarele sunt pline de guvernul Boc 4, o minune de adunătură întoarsă de pe drumuri de bejenie…ah, ce vremuri palpitante! Ceata de la PSD, însetată, înfometată şi fără nutreţ pentru cai, a pierdut prin văile iernii câţiva cetaşi mai şmecheri care zis-au că de-acum preferă să vâneze singuri. Aşa că, ceata subţire care îl urma neconvinsă pe Cioc Boc se trezi dintr-o dată stăpâna pădurii! Mai strânse de pe olaturile ălorlalţi pe unul cu boala vitezei şi pe câţiva mercenari unguri, şi dă-i bice! Numai că nici caii lor nu mai au ce mânca…

Trânte virtuale…

Alaltăieri seară m-au furat vizitele pe blogul lui Adrian Năstase şi pe blogul lui Ciutacu.  Dar nu la posturi am stat cel mai mult ci la lungile seriale de comentarii. Ce de trânte virtuale, între comentatori..între username-uri, de fapt… ce de lupte corp la corp, pe viaţă şi pe moarte! Tot încearcă să îşi plaseze unii altora lovituri decisive, dar KO-ul este mai greu cu un adversar invizibil. Username-urile apar când vor şi se informează de unde cred. Lupta nu este cinstită, câte unii mai ascund şi câte o bucată de metal prin mănuşă

Am observat diferenţa între publicurile de pe blogurile susnumiţilor…la Ciutacu se cam ştie care sunt regulile casei, oponenţii “politicii blogului” sunt mai puţini şi mai puţin înverşunaţi. La celălalt, cred că e vorba de mulţi politicieni/tineri din partide ascunşi sub anonimat, care “se păruiesc” între ei până când oboseşte postarea. (Nu prea pare profitabilă o luptă între fantome, e de înţeles doar dacă îi plăteşte cineva )

PS. L-am văzut aseară la Realitatea pe Cioc Boc, prim ministrul balerin. E greu de povestit la ce ciobănisme au ajuns moderatorii şi politicienii (aceştia din urmă, sub motivaţia de a “plasa un mesaj”, vorbesc pe lîngă ce întreabă moderatorul şi îl acuză în direct că a încălcat “învoiala” de dinainte de emisiune). Nu ştiu cine câştigă de aici, spectatorii în nici un caz.

Unul la Primărie, două la şcoala de fete…

(Tocmai fusei acuzat că ţin cu Geoană. Doar spusesem, preţ de nişte postări mai jos, că nu ţin nici cu unul nici cu altul…am votat cu altcineva în turul unu, iar în turul doi m-am gândit bine cu cine votez şi am ales raţional, spre deosebire de alţii care au ales din emoţie, din frică, din amintire sau din identificare. În continuare, o să spun ce cred despre tot ce văd prin media şi prin jur, chiar dacă mă aleg cu pumni virtuali din ambele tabere.)

Sunt absolut surprins că intuiţia mea cu voturile nule a devenit realitate, adică scandal…când am scris eu postarea, nu sufla nimeni o vorbă pe subiectul ăsta. Zici că PSD-ul a citit blogul ăsta proaspăt şi mi-a furat ideea  

Dar dacă tot am intuiţii, să spun şi continuarea. Renumărarea voturilor nu are cum să schimbe situaţia. PSD-ul va arăta doar că au fost nereguli, eventual, dar nimeni nu are cum să afle cum ar fi stat lucrurile fără ele. Iar în rest, ca la români: oamenii tac şi fac. Nimeni nu este vinovat…

PS. Poate după poveştile romantice cu furat voturi or să se ostenească să informatizeze procesu’  de votare, că ne râd toate curcile din curţile europene…

Seara fetelor Morgana

Vin şi eu (obosit, praf) de la serviciu şi dau în diagonală pe televiziuni, să văd  ce s-a mai întâmplat azi…Ia să vedem. Pe TVR1, Videanu cel grandoman spune că planul de guvernare Geoană – Antonescu-Johannis nu a existat. (Că nu l-a văzut nimeni, nu?!) Pe B1TV, Ana Birchall spune că nu a fost ea pe caseta cu scandal. Pe Realitatea TV, isterie curată. Se vorbeşte despre o casetă  cu Geoană pe care nu a văzut-o nimeni, deci foarte probabil nu există.  Turcescu invocă la un moment dat pe Zoso şi blogosfera (Dan Nica zice “bine, domne, dacă vrei dta să-i zici aşa..dar pe Zoso ăla nu l-a văzut nimeni, e ca şi cum nu există.”)  Deci nici blogosfera nu există. Apoi, ceartă dezlănţuită cu Videanu de o parte, Orban şi  Nica de altă parte, şi moderatori prost crescuţi la mijloc. Primul spune că frauda nu există, iar ceilalţi, că au votat o sumedenie de fantome. Moderatorul se ia în beţe şi cu unul şi cu alţii, astfel încât Videanu procedează mârlăneşte şi închide telefonul (nici nu pot să spun ce bine îmi pare). Pe urmă jurnaliştii iau CNP-urile fantomelor la verificat şi spun că într-adevăr  oamenii ăia nu există.

Deci ne-am lămurit: nimic din tot ce am văzut şi auzit nu există, totul a fost un miraj. Poate că nici seara nu există ?!

Liniştea de după…

(Cazul Antena 3 mi se pare foarte special. Nu am văzut niciodată jurnalişti atât de înverşunaţi. Am văzut aseară emisunea lui Gabi Firea - mi se părea până acum incisivă dar cu măsură. Aseară era de-a dreptul războinică, o ameninţa public pe o fostă/actuală jurnalistă de la Jurnalul Naţional că îi arată ea dacă…pe lângă ea, Vadim părea chiar palid )

Am auzit, în paralel cu alte activităţi, discursul lui Băsescu (incredibil! încă nu m-am obişnuit cu ideea că tot ăia sunt acolo şi ne vorbesc). Un coleg indignat a rezumat în felul următor: O prind pe nevastă-mea în pat cu unul. Ăla se îmbracă, calm, şi pleacă. După care ea îmi spune: “Dragă, să nu ne certăm, că nu s-a întâmplat nimic. Avem lucruri importante de făcut…hai să ne ocupăm liniştiţi de serviciu şi de educaţia copilului.”

Cineva din conducere zice:  ia, fraţilor, nu facem o petiţie să îl dăm pe Băsescu jos? Aici în ţară, nu el a ieşit preşedinte. Şi nu e normal ca unii din afară, care nu plătesc impozite, să hotărască cine ne conduce şi cum suntem guvernaţi.

PS. Eu nu prea vorbesc cu colegii despre politică, dar asta a fost atmosfera la serviciu de luni încoace. E război